Banner

Secretarul de stat Lilla Debelka în dialog cu comunitatea românească din Nürnberg

Email Imprimare PDF

01_lila_debelka_nurenbergSecretarul de stat în MRP, Lilla Debelka, a efectuat, în perioada 2-4 martie a.c.,o vizită de lucru în Germania, unde a participat la o serie de întâlniri cu reprezentanți ai comunității românești și ai cultelor din zona metropolitană Nürnberg, transmite Romanian Global News.

Evenimentele, organizate cu sprijinul Ligii asociațiilor româno- germane din Germania, au avut ca scop cunoașterea reciprocă și dezbaterea problemelor românilor din teritoriu. În cadrul întrevederilor, care au avut loc la sediul Centrului cultural româno-german din Nürnberg, demnitarul a susținut, de asemenea, o sesiune de formare privind accesarea fondurilor nerambursabile oferite de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

Ulterior, demnitarul a participat la Festivalul FASCHINGSZG 2019, organizat de Primăria Nürnberg, care reprezintă o modalitate de promovare și păstrare a obiceiurilor și tradițiilor românești.

Printre participanți, s-au regăsit vicepreședintele și secretarul Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor, precum și deputați și senatori din Parlamentul României.

Vizita s-a încheiat cu deplasarea la Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord, unde secretarul de stat s-a întâlnit cu ÎPS Dr. Serafim Joantă, Mitropolit al Mitropoliei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului.