Banner

UE ia măsuri pentru contracararea propagandei străine

Email Imprimare PDF

01_ue_propaganda_strainaEste nevoie de legislație nouă ce permite un răspuns robust

Protejarea alegerilor de imixtiunea Rusiei

Sprijin pentru țările asociate UE și Balcanii de vest

Eurodeputații avertizează asupra campaniilor de dezinformare rusești care sunt principala sursă de informații false în Europa, alături de cele provenite din China, Iran și Coreea de Nord, transmiute un comunicat de presă al Serviciului de Presă al Paramentului European, primit la redacție, preluat de Romanian Global News.

Parlamentul European condamnă ferm acțiunile agresive în creștere din partea Rusiei, Chinei, Iranului și Coreei de Nord „care încearcă să submineze fundamentele și principiile democrațiilor europene, precum și suveranitatea tuturor țărilor Parteneriatului Estic".

Evaluând ultimele eforturi ale UE de contracarare a propagandei ostile de către țări terțe, eurodeputații solicită crearea unui cadru legal robust atât la nivel european, cât și internațional în vederea combaterii amenințărilor hibride.

Relațiile cu Rusia

În rezoluția adoptată cu 489 de voturi pentru, 148 împotrivă și 30 de abțineri, eurodeputații doresc să „atragă atenția asupra campaniilor de dezinformare rusești care constituie principala sursă de informații false în Europa". Textul îndeamnă UE să întărească grupului operativ East Stratcom, înființat în 2015, pentru a deveni o structură cu drepturi depline în interiorul Serviciului European de Acțiune Externă, pentru a reacționa la propaganda rusească ostilă.

Tragerea la răspundere a furnizorilor de informații și identificarea surselor

Eurodeputații cer ca acțiunile furnizorilor de servicii de socializare, de mesagerie și de căutare online să fie reglementate prin lege. Companiile care nu șterg rapid știrile false sistematice trebuie trase la răspundere. Mai mult, este nevoie ca autoritățile să poată identifica și localiza autorii și sponsorii conținutului politic publicat.

Protejarea procesului electoral

Eurodeputații condamnă ferm imixiunea terților în alegeri și referendumuri. Statele membre sunt îndemnate să modifice cadrul legislativ electoral în așa fel încât să le ofere posibilitatea de a contracara în mod proactiv amenințările provenite din campaniile de dezinformare, atacurile și infracțiunile cibernetice, și încălcarea libertății de expresie la vot.

Este nevoie ca statele membre să sprijine țările asociate UE și Balcanii de vest pentru a se asigura de o apărare puternică a proceselor electorale în fața activităților de propagandă rău-intenționată.

Într-un vot care a avut loc marţi, Parlamentul a adoptat de asemenea un cadru legislativ menit să protejeze alegerile europene din mai 2019 împotriva folosirii ilegale a datelor personale, în urma cazurilor recente legate de referendumul pentru Brexit și de scandalurile Facebook / Cambridge Analytica. Noile reglementări introduc sancțiuni financiare împotriva partidelor politice europene și a fundațiilor care folosesc intenționat în mod ilegal date personale în campaniile pentru alegerile europene.

Raportorul Anna Elżbieta Fotyga (ECR, Polonia) a spus: „Dezinformarea otrăvește inimile și mințile. Nu mai putem nega faptul că instituțiile și societățile noastre sunt ținta propagandei ostile a Kremlinului, care face parte dintr-o strategie mai largă. Din fericire, avem experiența și determinarea necesare pentru a contracara împreună acest tip de activități. Răspunsul nostru depinde de flexibilitatea societății, de transparența mass-media și de încurajarea pluralismului, evitând în același timp cenzura."

Rezoluția face o evaluare a acțiunilor Serviciului European de Acțiune Externă în urma rezoluției PE cu privire la comunicarea strategică a UE pentru a contracara propaganda, adoptată pe 23 noiembrie 2016.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook