Eurodeputatul Andi Cristea: “Președintele Iohannis ignoră adevărul istoric sugerând existența unui “popor moldovean”

Joi, 21 Martie 2019 Bruxelles, Belgia / Romanian Global News
Imprimare

01_andi_cristeaEuroparlamentarul PSD Andi Cristea solicită explicații lui Klaus Iohannis pentru validarea sintagmei "popor moldovean", folosită de Președintele României în cadrul unei dezbateri cu societatea civilă de marți, 19 martie. "Președintele Iohannis ignoră adevărul istoric și comite o eroare gravă față de românii de pretutindeni. Validând existența unui 'popor moldovean', în ciuda politicii clare a României față de Republica Moldova, Președintele demonstrează încă o dată ignoranța cu care a tratat această țară, parcursul său european și relația cu România", a comentat Andi Cristea într-un comunicat de presă preluat de Romanian Global News.

În plus, Cristea solicită explicații Președintelui României pentru modul în care s-a raportat la Republica Moldova ca la un popor distinct.

"Klaus Iohannis are o datorie politică și morală față de Republica Moldova, de care a ales să se dezică. A fost la Chișinău o singură dată la început de mandat, iar acum sugerează că românii de pe ambele maluri ale Prutului ar fi popoare diferite. Este o premieră pentru un oficial român să se exprime astfel, împotriva politicii României față de Republica Moldova, iar Președintele Iohannis trebuie să dea explicații tuturor românilor", potrivit europarlamentarului PSD.

Președintele Klaus Iohannis a făcut distincția dintre cele două așa-zise popoare răspunzând la o întrebare privind perspectivele de unire ale celor două state vecine. Potrivit lui Iohannis, unirea depinde de voința "ambelor popoare". Cu toate acestea, autoritățile de la București resping existența unui "popor moldovean" și a unei "limbi moldovenești", din perspectiva adevărului istoric, ce arată că existența a două state diferite nu a determinat și crearea unui popor separat.