Banner

Poroșenko în timpul vizitei la Cernăuți: „Știu oleacă limba română”

Email Imprimare PDF

01_porosenko_cernautiPreședintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a efectuat sâmbătă, 23 martie a.c, o vizită în regiunea Cernăuți, unde, împreună cu susținătorii săi, a participat la două mitinguri electorale organizate la Chițmani și în orașul Cernăuți, transmite Libertatea Cuvântului, preluat de Romanian Global News.

În timpul mitingului organizat pe Piața Filarmonicii din Cernăuți, șeful statului a adresat mulțimii câteva cuvinte în limba română, subliniind că Bucovina este o zonă unică unde oamenii care vorbesc diferite limbi, conviețuiesc în pace și bună înțelegere.

„De fiecare dată când vin în satele românești, îi salut pe oameni: „Bună seară", iar în schimb aud cuvintele: „Bine ați venit și mulțumesc frumos".... Așa este corect prietenii mei, căci eu am copilărit în astfel de mediu. M-am născut în sudul regiunii Odesa, acolo unde locuiesc compact bulgari... Apoi, patru ani am locuit într-o zonă populată de români, deci „știu oleacă limba română". În anii studenției au locuit cu prietenii noștri polonezi... Am însușit de asemena engleza și franceza... Bineînțeles, cunosc limba rusă... Totuși pentru noi principala limbă este ucraineana.... Dacă nu noi, atunci cine o va proteja...", a spus Poroșenko.

Reamintim că la finele lunii septembrie 2017, Petro Poroşenko, a promulgat controversata lege a învățământului, care restricționează predarea în limbile minorităților naționale, inclusiv în limba română. În plus, garantul Constituției susţine că atitudinea pe care Ucraina o demonstrează faţă de minorităţile naţionale este în concordanţă cu standardele europene şi reprezintă un model pentru ţările vecine.

Material video aici: http://lyberti.com/porosenko-in-timpul-vizitei-la-cernauti-stiu-oleaca-limba-romana-video/

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook