Banner

Traian Băsescu: “Dacă va mai primi încă un milion de moldoveni cetățenie română, se face unirea…”

Email Imprimare PDF

01_traian_basescu_aTraian Băsescu a declarat, la lansarea candidaților PMP pentru alegerile europene, că principala sa misiune, dacă va obține un mandat în Parlamentul European, va fi unirea României cu Republica Moldova, aceasta fiind prioritatea sa ca politician după aderarea României la UE și NATO, transmite România Liberă, preluat de Romanian Global News.

Fostul președinte a arătat că și Bruxelles-ul ar putea susține unirea românilor de pe ambele maluri ale Prutului prin acordarea de fonduri europene către Chișinău prin Acordul de asociere la UE. Liderul PMP a făcut apel la PSD, aflat la guvernare la București, să deblocheze activitatea Agenției naționale pentru cetățenie, în sensul acoperirii restanțelor față de solicitărilor românilor din Republica Moldova.

Până acum, a arătat Băsescu, au obținut cetățenia română 1 milion de moldoveni, din 3,5 milioane. Dacă mai obțin încă 1 milion cetățenie română, se poate spune că „facem unire prin cetățenie", a mai precizat fostul președinte al României. PMP, partidul înființat de Traian Băsescu la finalul celor două mandate prezidențiale, este creditat în sondajele de opinie cu 4,7% din voturi, sub pragul de 5%, de accedere în Parlamentul European.

„Naționalismul populist, suveranismul pot duce la destrămarea Uniunii Europene. Discursul suveranist, care este extremist și anti-european, îl auziți și în România. Împinge oamenii să nu mai aibă încredere în Uniunea Europeană", a spus Traian Băsescu.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook