Banner

Românii din diaspora încep să se întoarcă acasă „timid, uşor“, crede Ministrul Muncii

Email Imprimare PDF

01_marius_budai_mÎntoarcerea românilor acasă este una dintre sursele de venit suplimentare pe care Ministrul Muncii Marius Budăi se bazează pentru creşterea accelerată a pensiilor în următorii trei ani, după cum a declarat acesta într-un interviu pentru Digi 24, preluat de Romanian Global News.

Pentru finanţarea pensiilor majorate, Marius Budăi, Ministrul Muncii, se încrede în revenirea românilor în ţară, care s-ar produce „timid, uşor", prin majorarea salariului minim, printr-o măsură de fiscalizare mai mică în construcţii, respectiv prin discuţiile cu patronatele şi sindicaţiile din construcţii.

„Deja sunt tot mai interesaţi (românii din diaspora-n.r.) să revină acasă, pentru că nu e uşor nici acolo să-şi câştige existenţa. Dacă uşor-uşor ridicăm masa salarială, veniturile, chiar dacă nu reuşim în scurt timp să ajungem egal la egal cu UE, toate acestea sunt cumuli de factori de a aduce oamenii din afară, de a creşte numărul de locuri de muncă, de a face infuzie în investiţii", a declarat Marius Budăi, în interviul pentru Digi 24.

Ministrul Muncii a mai declarat că România se află „într-o dinamică de dezvoltare foarte mare", făcând referire la comunele din ţară, „vizavi de lucrările prin Programul de dezvoltare rurală".

„Uitaţi-vă prin comunele din România ce se întâmplă, vizavi de lucrările prin Programul de dezvoltare rurală, ne dorim să implementăm proiecte de infrastructură mari prin parteneriatul public-privat. Recent am declarat domeniul construcţiilor prioritar pe următorii 10 ani, pentru că avem nevoie cu toţii în România de autostrăzi, de spitale, refaceri de şcoli, tot ce înseamnă infrastructură", a mai spus Budăi pentru postul de televiziune.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook