Banner

Deputatul Constantin Codreanu: „Solicit Guvernului de la Chișinău să accepte extinderea serviciilor oferite de România la Ungheni”

Email Imprimare PDF

01_codreanu_ungheniPreședintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, deputatul Constantin Codreanu, solicită Guvernului de la Chișinău, printr-un mesaj public adresat noului Ministru al Afacerilor Externe și al Integrării Europene de la Chișinău, Nicu Popescu, să răspundă pozitiv dorinței României de a extinde gama de servicii oferite de Biroul Consular al României de la Ungheni, se arată într-un comunicat de presă remis la redacție, preluat de Romanian Global News.

Constantin Codreanu: „Biroul Consular de la Ungheni a fost creat în scopul de a servi cât mai bine locuitorii din regiune, însă, pentru a-și atinge obiectivul stabilit, este necesară extinderea ariei serviciilor consulare. Din păcate, miniștrii precedenți nu au dat curs acestei solicitări. Sper ca noul ministru să aibă înțelepciunea necesară pentru a o face".

Potrivit deputatului, printre serviciile pe care ar putea să le ofere Consulatul de la Ungheni ar fi și depunerea jurământului de credință, care, la ora actuală, poate fi depus doar la Bălți, Chișinău și Cahul, ceea ce provoacă mari incomodități și cozi interminabile.

Nu este pentru prima dată când Constantin Codreanu abordează subiectul respectiv. În aprilie 2017, el a avut o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al României, Teodor-Viorel Meleșcanu, cu care a discutat despre posibilitatea depunerii jurământului de credință la Ungheni de către persoanele repuse în drepturile de cetățeni români.

În urma solicitării făcute de către deputat, în cazul în care Guvernul Republicii Moldova își va da acordul, biroul consular de la Ungheni ar urma să își lărgească gama de servicii oferite românilor din raioanele Ungheni, Călărași și Nisporeni, în primul rând, prin posibilitatea depunerii jurământului de credință de către persoanele care își redobândesc cetățenia română.

Despre extinderea serviciilor oferite de Biroul Consular al României din Ungheniu Constantin Codreanu le-a vorbit și unghenenilor în cadrul unei întâlniri cu ei din 11 martie 2017.

Consulatul României la Ungheni a fost deschis oficial la 26 mai 2011, misiunea principală a acestuia fiind, la acea vreme, eliberarea permiselor de mic trafic la frontieră.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook