Banner

Eugen Tomac: “Cerem MAE să facă o hartă a comunităţilor româneşti din afară; susţinem votul anticipat în diaspora”

Email Imprimare PDF

01_tomacPMP susţine votul anticipat pentru românii din diaspora, astfel încât procesul de votare să se desfăşoare în două zile, sâmbăta şi duminica, şi solicită Ministerului de Externe să facă o hartă a comunităţilor româneşti din afara graniţelor ţării, a declarat joi preşedintele formaţiunii, Eugen Tomac.

"Credem că este foarte importantă solicitarea preşedintelui Iohannis cu privire la legislaţia electorală. Amintim că Partidul Mişcarea Populară a propus mai multe iniţiative legislative în acest sens, chiar din 2016 am cerut să se introducă votul prin corespondenţă şi pentru alegerile prezidenţiale şi pentru alegerile europarlamentare. De altfel, astăzi am discutat cu reprezentanţii Comisiei de cod electoral care s-a creat în Parlament şi i-am informat că noi am depus încă din 6 iunie o iniţiativă prin care am cerut ca pentru diaspora să se organizeze alegerile în două zile. Este esenţial să înţelegem un lucru fundamental - şi anume că în Europa avem 3,5 milioane de cetăţeni români şi există foarte multe comunităţi compacte unde locuiesc de la 1.000 până la 7.000 de cetăţeni rezidenţi în acea comunitate", a afirmat Tomac, la Parlament.

El a cerut MAE să solicite, prin misiunile diplomatice, date exacte cu cetăţenii români care locuiesc în comunităţile din afara ţării.

"Cerem pe această cale Ministerului de Externe să facă un demers prin misiunile noastre diplomatice şi să solicite de la administraţiile publice locale datele exacte cu cetăţenii români care locuiesc în aceste comunităţi, pentru că sunt oameni care beneficiază de diferite forme de ajutor social, fie pentru copii, fie pentru cei care se află în şomaj, şi statele respective - că vorbim de Italia, că vorbim de Spania, că vorbim de Franţa sau de Marea Britanie - au această evidenţă a cetăţenilor români. Deci este esenţial să avem această hartă a comunităţilor româneşti compacte şi acolo să înfiinţăm secţii de vot, iar pentru alegerile prezidenţiale unde în mod sigur vom avea o prezenţă masivă să se organizeze votul anticipat, adică cu o zi înainte, să înceapă sâmbătă, la orele 7,00, şi să se încheie duminică, la orele 21,00, procesul de votare", a mai spus Tomac.

Liderul PMP a susţinut că iniţiativa legislativă a partidului este "singura formă raţională prin care se poate evita un blocaj la vot".â"Noi am depus această iniţiativă legislativă încă din 6 iunie, deoarece credeam că este singura formă raţională şi clară prin care putem evita un nou blocaj în ceea ce priveşte accesul la vot pentru cetăţenii români. Deci fac această solicitare către Ministerul de Externe să aibă o evidenţă foarte clară în ceea ce priveşte comunităţile compacte de români. Am cerut şi comisiei care analizează legile electorale să ţină cont de această propunere", a adăugat Tomac.

El a mai precizat că această situaţie a votului din diaspora trebuie reglementară până săptămâna viitoare.

"Dacă nu reuşim săptămâna viitoare să avansăm pe această linie este foarte dificil în toamnă, când vom fi în plină febra de dezbateri electorale pentru alegerile prezidenţiale să mai facem ceva pe această linie", a mai spus Tomac.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook