Banner

Dorin Chirtoacă la 70 de ani de la deportările regimului sovietic: „Nimeni din autorități, deși și-au citit discursurile de pe foaie, nu a cerut responsabilizarea Rusiei”

Email Imprimare PDF

01_la_70_de_ani_de_la_deportariDeși naziștii au purtat răspundere pentru holocaust, iar Germania a plătit și plătește despăgubiri pentru asta până azi, Rusia sovietică și nici cea de azi nu poartă răspundere pentru genocidul comis împotriva zecilor și sutelor de mii de basarabeni, dar și letonieni, lituanieni, estonieni, ucraineni, georgieni etc, scrie Dorin Chirtoacă, preluat de Romanian Global News.

Constatarea îi aparține lui Dorin Chirtoacă, lider al Partidului Liberal (PL), care a remarcat astăzi, în ziua când s-au împlinit 70 de ani de la deportările regimului comunist de dupa ocupația sovietică din 1940, că „regimul sovietic comunist a căzut, la fel și următoarele, dar deportații au rămas în picioare".

„Din păcate, la evenimentul de azi nimeni din autorități, deși și-au citit discursurile de pe foaie, pregătindu-le din timp, nu a spus despre aceasta și nu a cerut responsabilizarea Rusiei. Se pare că ocolesc intenționat acest subiect, pentru a fi uitat, astfel Rusia să se spele pe mâini de crimele comise, iar nedreptatea să rămână mai departe în capul mesei, în timp ce ei votează în favoarea Rusiei pe la APCE sau ne atribuie „războaie civile" pe Nistru", a comentat Chirtoacă.

CITIȚI și VIDEO // DOLIU NAȚIONAL: 6 iulie, 70 de ani de la cel mai mare val al DEPORTĂRILOR staliniste din Basarabia. „Nu există familie în republica noastră care nu a fost atinsă de această dramă"

Liderul PL a adăugat că „bine, cel puțin, că au fost coborâte drapele în bernă și s-a ținut un minut de reculegere la ora 10.00 în toată R. Moldova" în ziua de 6 iulie, când este declarat doliu național în stânga Prutului.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook