Banner

Ambasadorul României la Chişinău, Daniel Ioniţă, despre Autostrada Unirii şi podul peste Prut: “Sunt proiecte perfect realizabile, doar că de durată”

Email Imprimare PDF

01_daniel_ionita_ambAutostrada Unirii şi podul peste Prut la Ungheni nu sunt proiecte fanteziste, ci proiecte perfect realizabile, doar că de durată. Este opinia ambasadorului României în Republica Moldova, Excelenţa Sa Daniel Ioniţă, care a fost exprimată la Punctul pe AZi de la TVR MOLDOVA, preluat de Romanian Global News.

„Autostrada leagă vestul României de estul României. Propunerea a fost că dacă acea autostradă va ajunge la Iaşi, ea să fie prelungită şi până la Chişinău. E firesc să legi Chişinăul de Europa prin intermendiul României", spune ambasadorul român.

Potrivit lui Ioniţă, simbolismele sunt importante, fiindcă autostrada va lega fizic Republica Moldova de UE, pentru că şi drumul Republicii Moldova spre UE trece tot prin România.

Cât despre Gazoductul Iaşi - Ungheni, diplomatul a declarat că a fost recent la Bucureşti şi ştie că au fost semnate toate contractele şi vor începe lucrările simultan pe toate cele şapte tronsoane ale respectivului traseu.

„Ca să ajungi aici trebuiau parcurse etapele anterioare. Proiectul tehnic nu este unul de nedăpăşit. Odată ce ai construit este important ca această ţeavă să aibă şi consumator final. Partea română este ferm hotărâtă să-şi respecte angajamentele din contractul Gazoductului Iaşi - Ungheni", a punctat Daniel Ioniţă.

Fiind întrebat în ce domenii este necesară expertiza Bucureştiului, Daniel Ioniţă a spus că aici trebuie să răspundă cei de la Chişinău pentru că România oricum va rămâne un partener principal.