Banner

Valentin Naumescu: „Moartea cerebrală a NATO” şi „suveranitatea europeană”. Cum va fi înfruntat prima dată nucleul franco-german de o parte din ţările UE

Email Imprimare PDF

01_moartea_cerebrala_a_natoPreşedintele Macron are ştiinţa comunicării. Chiar şi atunci când lumea în jurul lui spune aproape la unison că a făcut o declaraţie deplasată, iresponsabilă, el de fapt pregăteşte terenul pentru a-şi vinde o idee, având nevoie de un impact emoţional cât mai mare la nivelul opiniei publice, pentru marfa pe care o va scoate curând pe raft şi care trebuie să pară „soluţia magistrală" la problema „morţii cerebrale" în care ar fi intrat Alianţa Nord-Atlantică. Dar vor cumpăra oare europenii ideea „pilonului european al NATO", şi dacă da, în ce termeni şi condiţii se întreabă Valentin Naumescu într-o analiză pe www.contributors.ro, preluat de Romanian Global News.

• Sunt oare dispuse ţările din Europa Centrală (Polonia, România, Statele Baltice) sau altele cu vocaţie atlantistă (Olanda etc.) să asume „autonomia strategică a UE faţă de SUA şi NATO"? Care ar fi consecinţele acestei autonomii europene dorite de Franţa şi Germania asupra angajamentului politico-militar al SUA în securitatea europeană? Chiar ne dorim ca SUA să se retragă de pe continentul european, după debarcarea salvatoare (culmea, pentru francezi, nu pentru noi) din iunie 1944? Este „suveranitatea europeană" motivul real al proiectului franco-german sau poate altul, cel financiar?;

• Pe 3-4 decembrie, Summitul NATO de la Londra va oferi prilejul unei prime expuneri frontale a ideii preşedintelui Macron şi a confruntării conceptului de „pilon european al NATO" cu viziunile şi interesele de securitate ale celorlalte state europene ale Alianţei. Este de aşteptat şi punctul de vedere al SUA, principalul sponsor al NATO, şi nu neapărat cel formal, diplomatic şi protocolar (că e binevenit ca europenii să colaboreze mai bine între ei în domeniul Apărării, că structurile nu vor fi duplicate etc.) ci cel adevărat, din subtext, în care vom afla – probabil pe surse – cum văd în realitate americanii problema finanţării securităţii europene şi dacă sunt de acord ca cei 2% din PIB pe care aliaţii europeni trebuie să îi aloce pentru Apărare să fie cheltuiţi doar în interiorul acestui pilon european al NATO, adică, simplu spus, ce vor face americanii dacă europenii vor decide să facă achiziţii de tehnică militară doar de producţie europeană (franceză);

• Pentru România, Polonia şi Statele Baltice, cel puţin, chestiunea securităţii nu e o joacă şi nu e un interes electoral, financiar şi de imagine, ci o problemă istorică de care depinde însăşi supravieţuirea statală şi integritatea teritorială. Înţelegem că preşedintele Macron doreşte un parteneriat UE-Rusia dar totodată desprinderea de SUA? Ei bine, noi aici gândim exact invers iar polonezul Donald Tusk i-a explicat destul de clar asta „revizionistului" Macron. Noi, central şi est-europenii, nu avem încredere în relaţiile cu Rusia (vai, Republica Moldova şi Maia Sandu tocmai au experimentat o coaliţie nefericită cu forţele socialiste pro-Moscova, la recomandarea UE), dar avem încredere în parteneriatul strategic cu SUA şi în prezenţa militară americană pe teritoriul României. Vor fi capabili preşedinţii Iohannis şi Duda să-i spună răspicat aceste lucruri lui Macron, la Londra? Dacă da, foarte bine, înseamnă că Flancul Estic nu mai este doar remorca trasă la întâmplare de motorul franco-german, în orice direcţie şi fără consultări, ci o regiune cu un specific geopolitic aparte, cu o cultură deopotrivă pro-europeană şi pro-americană şi cu o istorie dificilă, care determină aceste ţări să fie vigilente şi să ia decizii inspirate, în acord cu interesele de securitate reale pe care le au;

• Garanţiile europene de securitate nu au funcţionat niciodată în istoria acestei regiuni, fie că au fost franceze, britanice, germane sau italiene. O Armată Europeană funcţională, puternică şi credibilă nu va exista. Statele regiunii noastre au fost mai mereu trădate în faţa înţelegerilor dintre Marile Puteri europene, chiar şi (sau mai ales) atunci când una dintre ele era o putere agresoare şi expansionistă. Până în prezent şi până la proba contrarie, garanţiile art. 5 al Tratatului NATO sunt singurele care nu au eşuat iar umbrela militară americană este singura credibilă în Europa. Dacă „pilonul european al NATO" va ţine cont de opiniile ţărilor din Flancul Estic şi va continua principiul caracterului indispensabil al SUA, atunci suntem gata să îl acceptăm. Dar iluzii cu Armata Europeană noi nu vom cumpăra;

• Vom fi oare nevoiţi să ne gândim în anii care vin securitatea în termenii relaţiei bilaterale cu SUA sau, cine ştie?, chiar a unui viitor Tratat al securităţii SUA-Europa Centrală, practic un NATO 2.0, mai mic, mai flexibil şi mai adaptat secolului XXI?

*

Dacă vrem o dezbatere adevărată, una care să merite şi să aducă ceva nou, nu întâlniri inutile şi show cu candidaţi pe care îi ştim deja foarte bine şi faţă de care avem opţiunile stabilite demult, atunci ar trebui să privim urgent spre o temă emergentă, sensibilă şi complicată, din Uniunea Europeană şi NATO – pilonul european al NATO, pe care preşedintele Macron ni-l va vinde curând ca „soluţie" pentru două probleme pe care tot el le-a introdus în discuţie: „moartea cerebrală a NATO" şi „necesitatea suveranităţii/autonomiei europene".

De ce ar fi NATO în moarte cerebrală (adică terminată, s-o spunem direct, căci moartea cerebrală nu e o banală răceală trecătoare) şi de ce ar trebui UE să fie neapărat autonomă de NATO şi SUA în domeniul apărării, atâta timp cât alianţa transatlantică a fost de la început un model de succes al garantării securităţii Occidentului, asta nu ne-a lămurit domnul Macron. Ne-a spus însă că „soluţia" la problemele pe care el singur le-a inventat şi conceptualizat atât de dramatic ar fi „pilonul european al NATO", lăsându-ne pe toţi să reflectăm până pe 3-4 decembrie cam ce ar putea însemna acest pilon, dincolo de cuvintele frumoase care îl împachetează.

Să o spunem clar, nu suntem, în principiu, împotriva unei colaborări politice şi militare mai strânse a aliaţilor europeni în cadrul NATO, ci dimpotrivă. Dacă această colaborare se va numi „pilonul european" al Alianţei, foarte bine. Dar vrem să ştim ce va presupune exact şi mai ales care vor fi consecinţele asupra angajamentului politico-militar al SUA în garantarea securităţii europene, la care ţările Flancului Estic nu vor renunţa niciodată din proprie iniţiativă.

Dacă suprapunem „pilonul european" peste iresponsabila declaraţie cu „moartea cerebrală a NATO" (salutată imediat şi cu entuziasm de preşedintele Putin ca fiind „sinceră") şi cu tot mai vehiculatul „parteneriat UE-Rusia", toate opera flamboiantului preşedinte francez Macron, atunci avem dintr-o dată în faţa ochilor peisajul destul de confuz şi de îngrijorător al schimbării ordinii europene şi euro-atlantice şi al paradigmei de securitate în care trebuie să ne gândim strategic viitorul, ca ţară şi ca naţiune. Nu putem exclude nicio variantă, nici măcar un ipotetic NATO II, adică un angajament politico-militar al SUA faţă de Europa Centrală, cu Polonia, România şi Statele Baltice ca principale beneficiare. Până atunci însă, să rămânem în scenariul actual, cu vechiul NATO şi noul pilon european.

Întrebarea noastră este inevitabilă – ştie domnul Macron cu precizie încotro vrea să ne ducă, dacă ne cere acum să încredinţăm apărarea colectivă în mâinile sale şi sub garanţiile acestui pilon european? Este acest nou drum sigur pentru noi? Este oare pregătită politic, militar şi ca opinie publică Franţa (care va rămâne curând principala putere militară şi singura putere nucleară a UE) să apere Europa şi mai ales Europa Centrală şi de Est?

01_putin_macron
În mai 1939, cu doar câteva luni înaintea ocupării Poloniei, deputaţii socialişti francezi se întrebau retoric: Pourquoi mourir pour Dantzig? (De ce să murim pentru Gdansk?) Nu doar polonezii, dar şi cehii, românii sau balticii nu vor uita curând trădările uriaşe ale Europei din 1938 (München), 1939 (Pactul Hitler-Stalin) şi 1940 (prăbuşirea Franţei fără luptă şi Diktatul de la Viena) şi nici uşurinţa cu care pe acest continent se fac tranzacţii cu Rusia, o putere care a fost şi rămas cel puţin abuzivă, atunci când nu este în mod direct agresoare.

Despre securitate în general şi mai ales aici, în această parte a lumii (nu întâmplător numită de istoricii germani Zwicheneuropa), nu trebuie discutat cu mănuşi. Lucrurile trebuie spuse clar, punând degetul pe răni şi pe temerile noastre esenţiale, iar întrebările şi răspunsurile trebuie formulate fără menajamente şi eschive diplomatice. Slăbirea relaţiei transatlantice nu est-europenii au pornit-o şi avem dreptul să fim parte activă a dezbaterii privind viitorul paradigmei de securitate a Europei.

Dar s-ar putea să nu fim singurii care avem reticenţe faţă de proiectul franco-german al autonomizării UE în raport cu SUA şi care aşteptăm clarificări urgente şi serioase, având totodată condiţii clare de pus pentru a accepta şi vota un „pilon european" pe care să se bazeze apărarea colectivă. Vom afla curând. Poate la Summitul NATO de la Londra, poate în viitoare reuniuni ale Consiliului European, vom vedea ce vor spune liderii europeni din capitalele naţionale şi de la Bruxelles. Se pare că perspectiva franceză nu a fost bine primită nici măcar de preşedinta desemnată a noii Comisii Europene, doamna Ursula von der Leyen, şi nici de cancelarul Angela Merkel. În Germania însă, social-democraţii din coaliţie, preşedintele Steinmeier şi ministrul Apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer (AKK), sunt chiar mai încântaţi de ideea preşedintelui francez decât doamna Merkel, o politiciană din vechea generaţie, aflată din păcate la apusul lungului şi echilibratului său mandat în fruntea guvernului de la Berlin. Probabil, noua conducere a guvernului german va încuraja mult mai evident desprinderea de SUA.

S-ar putea să asistăm curând la prima contră ceva mai vizibilă şi mai substanţială pe care o vor primi preşedintele Macron şi nucleul franco-german din partea mai multor şefi de state şi de guverne din UE. Hegemonia franco-germană asupra destinului Uniunii şi asupra strategiei viitoare de apărare a celorlalte state europene va fi, cred, pusă la îndoială, atât la nivelul NATO cât şi al Consiliului European. Este un moment important pentru viitorul nostru, pe o temă veşnic sensibilă a Europei şi a regiunii în care ne aflăm, securitatea.

Nu cred că pilonul european al NATO este o temă care va trece uşor şi va fi digerată fără probleme de aliaţi. Pare simplu, dar nu este. Iată momentul de graţie în care îl aşteptăm cu adevărat pe preşedintele Iohannis să aibă ceva de spus pe plan internaţional (şi pe alţi preşedinţi şi premieri europeni, desigur), într-o dezbatere aflată abia la început, despre care vom mai avea cu siguranţă ocazia să ne pronunţăm. Nu ne dorim ca tema suveranităţii şi autonomiei europene să devină pârghia populistă cu care nucleul franco-german să scoată America din Europa pentru a deschide uşa Rusiei, afectând securitatea şi libertatea naţiunilor din Centrul şi Estul Europei.