Tabăra Nepsis a Protopopiatului Emilia Romagna II, o nouă tabără românească în Italia

Email Imprimare PDF

26_tabara_nepsis_emilia_romagna_IIÎn perioada 29 iunie – 6 iulie, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, s-a desfășurat tabăra Nepsis din Protopopiatului Emilia Romagna II, sub îndrumarea părintelui Florin Haniș și cu colaborarea preoților din Protopopiat, precum și a voluntarilor din parohii, transmite Romanian Global News.

Ca și în anii anteriori locația taberei a fost Parcul Național Foreste Casentinesi - San Benedetto in Alpe. Scopul organizării acestor tabere este de a le transmite copiilor învățături de credință ortodoxă, învățături despre identitatea noastră, de a-i învăța să se joace , să aibă încredere în ei dar și în ceilalți, să se cunoască pe sine mai bine, să își facă prieteni, să se respecte, să îi accepte pe ceilalți așa cum sunt, să se roage și să (se) iubească.

Dintre activitățile desfășurate în acest an, amintim: ateliere de comunicare, de confecționat zmee, de confecționat brățări, de pirogravaj și traforaj; jocuri de stimulare a încrederii în sine și în ceilalți, de dezvoltare a muncii în echipă, de stimulare a exprimării emoțiilor, etc; cateheză și rugăciunea zilnică, atelier de prescură; gimnastică posturală, excursii, jocuri de câmp și jocul național oina; seri de filme, karaoke, mimă, știi și câștigi, seara talentelor și focul de tabără.

Ca și în ceilalți ani, descoperim că atât cei mici, cât și cei mari avem nevoie unii de alții pentru a fi mai buni, avem nevoie de înțelegere și acceptare, avem nevoie de încurajare și susținere, să plângem, dar și să ne bucurăm împreună, să știm că facem parte dintr-o comunitate, că există persoane care ne împărtășesc valorile, să fim aproape unul de celălalt ca într-o mare familie, și cel mai important este că avem nevoie de iubire, iubire în Hristors, care pe „toate le plinește...„

Descoperim că sunt copii lăsați prea mult timp singuri, timp pe care ei îl înlocuiesc cu internetul care devine un viciu; descoperim că sunt copii care nu și-au văzut părinții de prea mult timp și drept urmare, lipsiți de dragoste părintescă, nu știu să iubească; descoperim că sunt copii cărora le-a fost furată copilăria mult prea devreme; descoperim că e posibil ca un singur om să facă diferența în viața lor. Bucuria de a fi o mare familie timp de 7 zile poate schimba ceva în viața lor. Bucuria de a se simți iubiți și ascultați poate genera o trăire diferită pe viitor; bucuria de a aparține unui grup poate schimba valori importante, bucuria de a avea un prieten, "un om atunci când apa se tulbură", poate schimba inima lor...

Cu nădejde în Domnul, Cel ce pretutindenea este și pe toate le plinește, că El este Cel ce sfințește și Cel ce face să încolțească semințele aruncate pe tot parcursul acestor zile, mulțumim Lui și tuturor celor care s-au implicat și s-au jertfit pentru buna desfășurare și succesul acestor zile.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.