Reprezentanți ai comunităților istorice românești au participat la un eveniment impresionant la Crucea Eroilor Neamului, la peste 2.000 de metri altitudine

Email Imprimare PDF

19_crucea_eroilor_neamuluiAproximativ 700 de persoane, militari sau civili, au participat, sîmbătă, la ceremonia de la Crucea de pe Caraiman, organizată de Ministerul Apărării Naționale cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la inaugurarea Crucii Eroilor Neamului de pe Vârful Caraiman, transmite Romanian Global News.

 

Ceremonia a fost organizată la altitudinea de 2.291 de metri și la ea au participat reprezentanți ai comunităților istorice românești din Basarabia, Nordul Bucovinei, Sudul Basarabiei și Timoc.

Aceștia au participat la evenimentul care a durat trei zile și au avut ocazia să se întâlnească cu înalți demnitari ai statului român și cu înalți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române printrre care și PF Daniel.

Printre cei prezenţi s-a numărat principesa Margareta, custodele Coroanei, care a ajuns cu întârziere la ceremonie şi a fost v izibil afectată de coborârea pe o porţiune de câteva sute de metri, pe munte, pe care a fost nevoită să o parcurgă.

Şi ministrul Apărării, Mihai Fifor, a fost prezent la ceremonii, el declarând: "Cred că aici ne putem reculege şi ne putem gândi la toţi cei care au căzut sub drapel de-a lungul vremurilor, slujindu-şi patria. Fie că s-a întâmplat lucrul acesta în Primul Război Mondial, fie că s-a întâmplat în cel de-al Doilea Război Mondial. Eu nu pot decât să mă gândesc cu profund respect şi la cei care au căzut sub drapel în teatrele de operaţii acolo unde Armata României îşi desfăşoară misiunile. (...) Prin urmare, o zi cu o semnificaţie deosebită, este o zi pe care fiecare român ar trebui să o aibă în suflet. Este anul Centenar. Am încercat să cinstim cum se cuvine memoria celor căzuţi", a declarat Mihai Fifor.

În opinia acestuia, Crucea Eroilor Neamului de pe Vârful Caraiman este "un monument care face, zic eu, cât o ţară întreagă. Aici cred că fiecare român trebuie să meargă măcar o dată în viaţă, în pelerinaj".

După ceremonia de depuneri de coroane, naistul Nicolae Voiculeţ a depus "o coroană de sunete".

"Pentru eroii şi martirii României am să depun o coroană de sunete", a spus Voiculeţ înainte de a începe să cânte la nai.

Ceremonia s-a încheiat cu defilarea soldaţilor. La eveniment au participat și delegații din Basarabia, Valea Timocului și Ucraina (Sudul Basarabiei, Regiune Odesa).

Realizată dintr-o structură metalică confecţionată din oţelul fabricat de vestitele Uzine şi Domenii Reşiţa, crucea a fost inaugurată şi sfinţită pe 14 septembrie 1928, de Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci. Are înălţimea totală de 39,3 metri şi o deschidere a braţelor orizontale de circa 15 metri, fiind amplasată la o altitudine de 2.291 de metri, ceea ce a făcut ca monumentul, devenit simbol national, să atragă mii de vizitatori, din ţară sau din străinătate.

„Crucea comemorativă a eroilor români din primul război mondial a fost desemnată în Cartea Recordurilor Guiness (2013) ca fiind cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan", arăta recent Ministerul Apărării Naţionale (MApN), care, la începutul anului 2016 a preluat în administrare Crucea de pe Caraiman.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook

RSS Syndicator

Banner


Acest website folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Pentru a afla mai multe despre cum puteti controla sau sterge cookie-urile cititi politica de utilizare Cookie-uri.

Continuarea navigării implică acceptarea lor.