Banner

Andreea Soare, soprană la Opera din Paris: „Familia m-a învățat să iubesc România”

Email Imprimare PDF

01_andreea_soare_parisAndreea Soare, soprană la Opera din Paris, puţin cunoscută în presa şi constiinţa publică din România, este o voce deja consacrată şi valorificată pe marile scene ale lumii. Deşi şi-a câstigat un renume la nivel european, un renume care îi asigură un loc în rândul elitei muzicale tinere, ea este cuprinsă de o dorinţă arzătoare de a cânta acasă, acasă însemnând România, ţara pe care a învăţat să o iubească pornind de la familie, transmite Ziarul Metropolis într-un reportaj realizer de Alexandru Filimon, preluat de Romanian Global News.

După 15 ani petrecuți în Franța, bilanțul artistic al ei este extrem de variat și bogat

„Sunt fericită! Am absolvit trei universități (Conservatorul din Strasbourg, Facultatea de Muzicologie din Strasbourg și Conservatorul Superior din Paris ), sunt angajată a Operei Naționale din Paris de trei ani, cu zeci de opere pe marile scene ale lumii (Bastille, Garnier, Koln, Zürich, Lausanne, Londra, Toulon etc...). Am fost o singură dată invitată la Opera Națională din București.Am susținut recitaluri (cel mai important fiind cel de anul trecut la celebra sală Carnegie Hall din New York) și concerte peste tot în lume (China-Beijing, Ierusalim, Japonia-Tokyo si Kanazawa, America, Italia, Germania, Elveția, insula Guadeloupe unde am susținut două recitaluri de muzică clasică de caritate, insula Corsica etc...)", explică Andreea.

Aceasta consideră că marea diferență dintre viața artistică din Franța, comparativ cu România e că în spațiul francez primează talentul, munca și seriozitatea profesională.

Soprana povestește că în Franța trebuie să treci printr-o instituție de înalt nivel de învățământ, în care se intră foarte greu. "În fiecare an sunt sute de candidați și doar câteva locuri (5, 6 cel mult) pentru toți tinerii cântăreți de opera care își doresc să intre de la o operă studio la o operă mare din lume. Pentru mine, a fost firesc să dau examen la opera Studio din Paris (și aici vin sute de candidați din toată lumea, când am dat eu examen am fost 200 de soprane candidate pe un singur loc). M-am bucurat enorm că l-am câstigat", precizează Andreea.

"Am avut o viață artistică foarte bogată în România"

Andreea își mărturisește o dorință arzătoare de a cânta acasă: "Mi-aș dori din suflet să cânt și în România, mai ales în superba sala a Ateneului Român! Deseori sunt întrebată de câte ori pe an cânt "acasă"? Iar răspunsul meu este unul singur, până în prezent nu am cântat decât o singură dată în România."

Începutul a fost frumos pentru Andreea care nu-și imaginase niciodată că va deveni într-o zi cântăreață de operă! A început activitățile artistice încă de la grădiniță, de la vârsta fragedă de 5 ani. Până la adolescență a cântat o multitudine de genuri muzicale (muzică ușoară, populară, folk în cenaclul "Totuși Iubirea"- al regretatului marelui poet Adrian Păunescu). "Am studiat vioara, pianul, chitara, teoria muzicală și am jucat teatru între 9-12 ani (scenete de Caragiale cu actori copii pe TVR1) în emisiunile actorilor Claudia Nicolau și Bogdan Ghițulescu, de asemenea, am avut și șansa de a prezenta spectacole și concursuri importante în România", afirmă soprana.

Aceasta a câstigat numeroase premii de muzică ușoară, muzică folk și romanțe la concursuri importante în România. "Am participat la numeroase spectacole și concursuri de dans de societate cu profesoara Mihaela Runceanu din Râmnicu Vâlcea. Am mai participat la numeroase emisiuni tv în calitate de actriță și cântăreață ... într-un cuvânt am avut o viață artistică foarte bogată în România. Într-o zi totul a culminat cu câștigarea premiului cel mare la concursul de muzică francofonă "Chants sons sur scene" de la Baia Mare, de unde și participarea mea la celebrul Festival "Les francofolies de la Rochelle", povestește Andreea.

Franța – "Astăzi sunt împlinită cu desăvârșire pe plan profesional"

"Grație ajutorului emisiunii "Surprize, Surprize" prin intermediul Andreei Marin, m-am putut muta cu studiile la conservatorul din Strasbourg, unde dădusem examen și intrasem, prima, dar nu mai puteam merge din lipsa banilor. Așa a început viața artistică în Franța. Nu a fost ușor, dar iată-mă împlinită cu desăvârșire pe plan profesional!", amintește Andreea despre ce avea să fie începutul carierei sale.

"Cursul firesc după terminarea studiilor pentru mine a fost să intru la Opera Studio din Paris unde am fost angajată trei ani! Acolo a fost adevăratul meu debut artistic liric!", consideră soprana.

Debutul artistic ca soprană pe scena din Franța a venit natural în viața Andreei

Cel care i-a acordat o sansă și încredere deplină totodată a fost directorul Christian Schirm. "Cu ajutorul său chiar din prima lună am cântat rolul principal din opera "La Finta Giardiniera de Mozart -Sandrina!". Adevărata mea formare ca tânăr artist liric a fost la Opera Studio, deoarece am participat la foarte multe concerte cu diferite programe (arii, lieduri, melodii) în diferite forme (cu pian, cu cvartet, cu orchestre medii sau foarte mari) pe scene extrem de importante (Garnier, Bastille, amfiteatrul Operei Bastille), am avut șansa pe toată perioada aceasta să cânt în opere cu artiști renumiți pe marea scenă de la Bastille! Cu ei am cântat la Catedrala Notre Dame din Paris Requiemul de Mozart și am câstigat cele două premii oferite unui tânar artist liric, premiul Arop și premiul Carpeaux în anul 2013, premii înmânate pe scena operei Garnier din Paris", menționează Andreea Soare.

La întrebarea ce te leagă uman, artistic de spațiul francez și de spațiul românesc și ce te diferențiază în același timp?, Andreea alege să răspundă natural, candid, spontan cu o deosebită considerație față de țara pe care o numește acasă.

"României îi datorez formarea mea ca muzician, în Romania am învățat baza muzicii, teoria muzicală, am învățat să cânt la instrumente, am învățat să cânt cât mai autonom (nu am luat niciodată lecții de canto până în momentul în care m-am decis să dau examen la Conservatorul din Strasbourg) și familiarizarea cu scena (deseori mi se spune că am o prezență frapantă pe scenă). În același timp, Franței îi datorez faptul că mi-a acordat bursa de studii și s-a îngrijit ca studenta româncă Andreea Soare să aibă șanse egale de reușită cu studenții francezi și cel mai important definirea mea ca artist liric! ", explică Andreea Soare, soprană la Opera din Paris.

Soprana franco-română Andreea Soare este absolventă în muzicologie la Universitatea din Strasbourg. S-a specializat în canto clasic la Conservatorul Național Superior de Muzică din Paris. În 2011, a câștigat Concursul Internațional de Canto de la Clermont-Ferrand, a câștigat premiul „Prietenii Festivalului de Aix-en-Provence" și HSBC Prix la Academia Europeană de Muzică Mozart / Handel.

În octombrie 2011, s-a alăturat Atelierului Liric al Operei Naționale din Paris, cu care a cântat rolurile Donna Elvira (Don Giovanni), Iphigenie (Iphigenie en Tauride), Female Chorus (the Rape of Lucretia) etc.

Ca solistă, a interpretat Praxinoé (Louis Vierne) și La Damoiselle Elue de Debussy "La Folle Journée de Nantes". Soprana a susținut 2 recitaluri la Tokyo și Kanazawa cu Philippe Cassard pian și apoi cu Orchestra Națională din Varșovia, un recital de opere franceze.

A fost invitată în decembrie 2015, de către Opera Națională din Paris să cânte ciclul de melodii Les nuits d'ete de Berlioz la amfiteatrul Opera Bastille. În 2016 a fost Fiordiligi (Cosi fan tutte) în Opera Națională București, Contesa Ceprano (Rigoletto) și Gran sacerdotessa (Aida), la Opera din Paris. În martie 2016 a debutat în Germania, cu rolul Donna Elvira (Don Giovanni), sub conducerea lui François Xavier Roth la opera din Koln.

În timpul sezonului 2016-2017 a debutat în rolul Contesei Almaviva în Nozze di Figaro de Mozart Opera din Köln-Germania, a debutat în rolul Pamina din Die Zauberflote de Mozart la Opera din Toulon-Franța, a fost Prima Doamnă din Die Zauberflote la festivalul Sanxay -Franța, și a fost invitată să susțină un recital la faimoasa sală de concerte Carnegie Hall din New York. Cu ocazia zilei României, la invitația Institutului Cultural Român din Londra a susținut un recital împreună cu pianistul englez Phil Richardson.

Susține împreună cu orchestra dirijată de Corinna Niemmeyer din Strasbourg o serie de concerte unde interpretează Les nuits d'été de Berlioz și e invitată de către Opera din Koln pentru rolul Ellen Orford din Peter Grimes de Britten.

În sezonul 2018-2019 va fi Prima nimfă din opera Rusalka de Dvorjak, la opera Bastille, apoi Melisande în opera Ariane și Barbe Bleue de Dukas la Opera din Toulouse. Este invitată să susțină un recital în China împreună cu chitaristul român Bogdan Mihăilescu, va fi Donna Elvira din opera Don Giovanni de Mozart, la opera din Bordeaux și Clotilde în opera Norma de Bellini la opera din Toulouse.