Banner

Episcopul Veniamin a deschis la Cahul expoziţia „De la Burebista la Ferdinand Întregitorul”

Email Imprimare PDF

01_episcopul_vienaminPreasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a deschis marţi, 19 martie, vernisajul expoziţiei „Memoria Chipului: De la Burebista la Ferdinand Întregitorul", anunţă eparhia pe contul de Facebook, preluat de Romanian Global News.

Expoziţia permanentă se află la Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu" din Cahul şi cuprinde basoreliefuri cu reprezentări ale unor figuri marcante ale istoriei naţionale.

Preasfinția Sa a vorbit celor prezenţi despre rolul Bisericii în istoria poporului român, precum și despre credinţa domnitorilor și a personalităților marcante care au contribuit la siguranța și bunăstarea poporului.

Uniformele și efectele militare prezentate cu acest prilej provin din colecții personale strânse cu aportul domnului colonel (r.) Adrian Tăbăcaru.

Restul recuzitei vestimentare utilizate pentru reconstruirea unor „imagini de epocă" a fost asigurată de Teatrul Republican Muzical Dramatic „Bogdan Petriceicu Hașdeu" din Cahul, prin grija directorului Gheorghe Mândru.