Banner

Fratele lui Eminescu își sărbătorește azi ziua de naștere. Emoții și flori la Tiraspol

Email Imprimare PDF

01_fratele_lui_eminescuUn adevăr ar trebui să ne fie mai clar ca orice. Eroii nu trăiesc doar în manualele de istorie, ci sunt și contemporanii noștri. Cel mai de frunte exemplu al zilelor noastre este al profesorului Ion Iovcev, directorul Liceului Teoretic "Lucian Blaga" din Tiraspol, scrie Dan Gheorghe în www.evz.ro, preluat de Romanian Global News.

Profesorul Iovcev poate fi definit, fără doar și poate, un pilon al românismului în strânga Nistrului. S-au împlinit deja 27 de ani de când conduce Liceul românesc din Tiraspol.

Chiar pe 27 mai, anul curent, domnia sa nota pe propria pagină e Facebook un mic text, oglindind în câteva cuvinte o întreagă viață.

"Azi, 27 mai, împlinesc 27 de ani de când sunt directorul Liceului Teoretic"Lucian Blaga" din Tiraspol.

Îmi aduc aminte de acea zi de 27 mai 1992. Atunci, aici, în stânga Nistrului și orașul Tighina, situat pe malul drept, se trageau din tunuri...Împreună cu colectivul de profesori și de părinți am rezistat la toate încercările!

Și azi aici, în această oază de latinitate, se vorbește și se scrie românește!Copiii învață adevarata Istorie, Istoria Neamului nostru, Istoria Românilor!

La multi ani, scump Liceu!".

O școală care de-a lungul timpului a fost supusă nenumăratelor presiuni din partea regimului separatist, rusofon, din așa-zisa republică Transnistria.

Nu se poate uita anul 2004, când într-o singură noapte instituția de învățământ e devastată sistematic, de la mobileirul distrus până la instalațiile electrice smulse din pereți, în așa fel încât clădirea să devină nefuncțională.

Cum nu se pot uita nici amenințările pe care domnul Iovcev le-a primit de-a lungul timpului.

Și nici curajul său, atunci când a fost reținut și anchetat de miliția nistreană. În timp ce separatiștii îi vorbeau în rusește, profesorul le-a răspuns răspicat că el nu vorbește decât în Limba Română.

Profesorul Ion Iovcev consideră că, mai presus de orice, trebuie să respectăm ceea ce Mihai Eminescu însuși ne-a lăsat drept moștenire.

"În toate cele ce facem să nu uităm ce a spus Eminescu : "Suntem Români și punctum!".

La mulți ani, domnule profesor!

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook