Banner

Troiță ortodoxă românească, sfințită în Sicilia, Italia

Email Imprimare PDF

01_troita_ortodoxa_sicilia
Cu ajutorul lui Dumnezeu, la praznicul prorocului Ioil, în Sicilia, prin lucrarea unor români din zonă, s-a săvârșit slujba de sfințire a unei troițe autentic românești din stilul maramureșean, transmite Romanian Global News.

 

Evenimentul este unul excepțional având în vedere că este deocamdată unic în Sicilia și face parte dintre manifestările dedicate anului omagial al cinstirii satului românesc inițiat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și derulat, pe teritoriul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, prin grija și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Italiei.

Monument și mărturie a trăirii ortodoxe românești, troița sculptată în lemn de stejar, a fost dăruită lui Dumnezeu și oamenilor de familia Andrei Ionuț și Violeta Ionela cu fiul lor Luca Ionuț tocmai spre a fi o fărâmă a tradiției satului românesc din care ei provin. Lor li s-au alăturat părinții, Alexandru și Florentina, veniți special din România, precum și alte rude apropiate, ca într-o icoană a familiei ortodoxe românești. Preotul paroh a susținut o scurtă și edificatoare cateheză despre importanța „lăsării de urme" a trecerii noastre pe acest pământ felicitând familia și pe participanți.

Evenimentul a fost urmat de o agapă creștină oferită de credincioasa Andreea cu soțul ei Franco, rude apropiate ale familiei Andrei (soră și cumnat).