Sărbătoarea Unirii Principatelor și omagierea poetului național Mihai Eminescu de către românii din Catania

Email Imprimare PDF

01_omagiere_ro_cataniaParohia Sfânta Muceniță Agata din Catania s–a îmbrăcat din nou în straie de sărbătoare. Prima duminică a Triodului a fost marcată de două evenimente: UNIREA cea mică și manifestarea intitulata: DOR DE EMINESCU, transmite Preoteasa Geta Ichim, preluată de Romanian Global News.

 

Înveșmântați în costume populare, credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie au sărbătorit ziua de 24 ianuarie, zi ce rămâne întipărită cu slove de aur în istoria României. Invitatul de onoare a fost domnul consul Ioan Iacob. Alocuțiunea excelenței sale a miscat inimile credincioșilor prezenți. Domnia sa a prezentat personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, subliniind importanța actului unirii în istorie, prezent și viitor. Enoriașii de aici, cu fiii lor care trăiesc în Sicilia și învață în limba italiană au avut bucuria și onoarea de a comemora ziua micii Uniri, a Moldovei cu Țara Românească de la 1859, prin cânt și poezie.

Un moment de mare emoție a fost creat de copiii care au rostit versurile unirii, versuri autentic creștine.

"Între noi să nu mai fie /decât flori şi omenie./ Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate,/ în noi doi un suflet bate."

În partea a doua a programului, domnul pictor Vasile Mutu, moldovean din Basarabia, stabilit de peste 20 de ani în Sicilia, a contribuit prin discursul său la conştientizarea importanţei apartenenţei la patrie şi neam. În cuvântarea sa a fost elogiată personalitatea marelui poet Mihai Eminescu.

La fel ca în fiecare an, în preajma zilei de 15 ianuarie, la sărbătoarea culturii româneşti, cei mici şi mari au recitat cu toţii versuri ale poetului naţional.

Spectacolul DOR DE EMINESCU s-a încheiat cu poezia: "Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie", rostită atât în limba română, cât şi în limba italiană.

În final, părintele paroh Mihai Gabriel Ichim a invitat întreaga suflare românească să se prindă în hora frăţiei. Astfel, cu toţii am ieşit în piaţa din faţa bisericii şi am purtat un drapel tricolor de 10 m, care a unit inimile românilor din provincia Catania.

"Hai să dăm mână cu mână / cei cu inima română!"

Astfel s-a desfăşurat la Catania primul eveniment din buchetul de manifestări închinate Anului omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi al Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Parteneri din Basarabia

Newsletter



Facebook