Banner

Eva Șimon: 810 cetățeni din Ungaria vor putea vota lista AŢRU

Email Imprimare PDF

30_eva_simonPână la termenul limită din 23 martie, ora 16.00, 810 cetăţeni ai Ungariei s-au înscris în registrul românesc al Biroului Electoral Naţional pentru a avea dreptul de a vota la alegerile din 8 aprilie a.c. lista românească, adică cea a Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria, scrie Eva Șimon în Foaia Românească preluată de Romanian Global News.

Acest număr este mai mare cu 163 de persoane, faţă de numărul înregistraţilor de acum patru ani, când s-au înscris în registrul românesc 647. Din totalul de acum patru ani, şi-au exercitat dreptul la vot doar 354 de persoane.

Iată câţi s-au înregistrat acum în cele mai importante comunităţi locale româneşti din Ungaria (în paranteză menţionăm numărul celor care au votat acum patru ani):

Chitighaz: 135 (72)

Bătania: 71 (56)

Aletea: 62 (32)

Jula: 89 (30)

Micherechi: 23 (12)

Săcal: 11 (11)

Bichişciaba: 10

Cenadul Unguresc: 6 (2)

Otlaca-Pustă: 6 (0)

Apateu: 0 (1)

Bedeu: 1 (1)

Statisticile centrale ungare arată că în Ungaria ar trăi 35.641 români, conform datelor recensământului din 2011. Între numărul românilor de la recensământ şi cel al datelor din registrul electoral central este o diferenţă extrem de mare. Naţionalităţile din Ungaria

au posibilitatea să se înscrie în două registre electorale: unul pentru alegerile parlamentare (unde sunt înscrişi 810 români) şi unul pentru alegerile de autoguvernări minoritare (unde în acest moment sunt înscrişi 4814 români.

Din cauza numărului foarte redus, naţionălităţile din Ungaria au puţine şanse să aibă reprezentanţi cu drepturi depline în Parlamentul de la Budapesta, astfel se mulţumesc doar cu câte un deputat numit „purtător de cuvânt", care nu are drept de vot la şedinţele

plenare şi îşi exercită activitatea aproape în exclusivitate în Comisia Naţionalităţilor. Nemţii au reuşit să adune în acest an cei mai mulţi cetăţeni înregistraţi, aproape 37 de mii. Pentru a intra în Parlament, un deputat are nevoie de circa 22–23 mii de voturi.