Banner

ICR Lisabona prezintă prima expoziție personală Tudor Banuș în Portugalia

Email Imprimare PDF

13_tudor_banusGaleria Institutului Cultural Român de la Lisabona (Rua de Barão 10, Alfama) va găzdui în perioada 3 mai – 15 iulie 2018 expoziţia Delir controlat – prima expoziţie personală a artistului Tudor Banuș în Portugalia, transmite Romanian Global News.

Vor fi expuse lucrări din diferite perioade de lucru: desene originale și litografii, publicații a căror ilustrație a fost realizată de acesta şi albume precum Tudor Banuş –Parc(o)urs (Editura Institutului Cultural Român, 2010) sau Tudor Banuș – Retrospectivă (albumul expoziţiei organizate în perioada 17 noiembrie 2017 – 1 martie 2018, la Muzeul de Artă Timișoara). Vernisajul va avea loc în data de 3 mai, ora 19.00, în prezența artistului. Va lua cuvântul și domnul Fernando Couto e Santos, eseist și cronicar literar.

Cu o stilistică amintind de Bosch, Escher sau Dali, universul descris de Tudor Banuș este unul al delirului controlat, deschizând lumi paradisiace în care apar recurent motivul Creatorului, al cărții și al timpului. Descui teme contemporane cu chei de demult, unele ruginite, care au făcut cândva epocă. În spatele ușii deschise, la temelia subconștientului, palpită memoria folclorului românesc, cu acea bogăție de arhetipuri care-mi conferă o distanță profitabilă față de răvășita lume în care creez astăzi (Tudor Banuș). Lucrările artistului se contemplă și se lecturează, privitorul fiind fascinat de lumea extraordinară în care pătrunde.

Tudor Banuș are două calități care sunt rar reunite în aceeași persoană: talentul și intelectul. E capabil să satisfacă în același timp și exigența estetică, și pe cea intelectuală. E un foarte important artist contemporan. – „The New York Times"

Tudor Banuș s-a născut la București, în 1947, și s-a stabilit la Paris în 1972. A urmat studiile Universității de Arhitectură din București și ale École Supérieure de Beaux-Arts din Paris, cariera sa fiind dedicată artei plastice, în special graficii. A avut peste 60 de expoziții personale la Paris, New York, Geneva, Viena, Londra sau München. A ilustrat cărți de frații Grimm, Jules Verne, Thomas Jefferson, Jack London, Doris Lessing, Mircea Cărtărescu, Ion Barbu şi Ștefan Foarță. A ilustrat The Muppet Show Book, de Jim Henson, difuzată în lumea întreagă. În 1979, a obținut premiul pentru cea mai frumoasă carte pentru tineret cu Muzicanții din Bremen, după frații Grimm, iar în 2004, Ministerul Culturii i-a decernat Premiul Național pentru ilustrațiile cărții Enciclopedia Zmeilor de Mircea Cărtărescu. A fost colaborator la publicații precum „Le Monde", „Die Zeit", „The New York Times", „L'Express", „Le Point", „Marianne", „Business Tokyo", „Figaro Magazine". Mai multe detalii despre Tudor Banuș și despre lucrările acestuia pot fi accesate pe www.tudorbanus.fr.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook