Banner

MAE rus consideră că este iresponsabil să se ceară retragerea militarilor ruşi din Transnistria

Email Imprimare PDF

MAE rus consideră că este iresponsabil să se ceară retragerea militarilor ruşi din Transnistria Retragerea contingentului trupelor ruse din Transnistria va complica semnificativ situaţia din regiune şi va avea o influenţă ne  gativă asupra evoluţiei negocierilor viitoare privind soluţionarea conflictului transnistrean, a declarat, joi, ambasadorul pentru misiuni speciale al MAE rus, reprezentantul Rusiei în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, Serghei Gubarev, în marginea Conferinţei anuale a OSCE pe probleme de securitate, care se desfăşoară la Viena, transmite Radio Chișinău, preluat de  Romanian Global News.
"Încheierea în ultimele şase luni a unor acorduri între Republica Moldova şi Transnistria a deschis o nouă pagină în relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol şi a semănat speranţe în obţinerea progresului. Însă, aceste speranţe au fost umbrite de acţiunile părţii moldovene, care, zilele trecute, a înaintat spre examinare în Adunarea Generală a ONU rezoluţia privind retragerea trupelor străine de pe teritoriul republicii. Noi percepem acest lucru ca un pas absolut provocator, ca o lovitură dată tuturor aspectelor pozitive care au fost atinse în ultimele luni, ca un demers pur de "PR" şi ca o acțiune de reclamă din partea unor oficiali și politicieni antiruși de la Chișinău, care în ajunul viitoarelor alegeri parlamentare vor să câștige puncte pe seama stimulării manifestărilor antiruse" - a declarat Gubarev.
Ambasadorul rus şi-a exprimat dezamăgirea în legătură cu faptul că "o serie întreagă de ţări a considerat posibilă alăturarea la rezoluţia menţionată în calitate de co-autori".
"Doresc să subliniez că Transnistria este singura regiune din Europa de Est, unde după începerea operaţiunii de pace şi apariţia contingentului militar rus nu au fost reluate acţiunile militare. De aceea, caracterul provocator al acestui pas este pe deplin înţeles şi absolut evident. Cred că urmările acestui pas vor începe să se vadă şi nu doar în viitorul apropiat, ci şi în perspectivă îndelungată" - a atras atenţia Serghei Gubarev.
"Aş vrea să fac apel către toţi cei care încearcă să facă mişcări dure şi paşi nesăbuiţi pe calea conflictelor îngheţate, în special în direcţia reglementării transnistrene, să manifeste responsabilitate, prudenţă şi înţelegere că orice acţiune în acest sens va avea consecinţe, care trebuie luate în calcul şi asumate" - a subliniat ambasadorul rus.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook