Banner

De Ziua Limbii Române, MRP lansează broșura „100 de eseuri pentru 100 de ani”

Email Imprimare PDF

10_limba_romanaRomânii de pretutindeni sărbătoresc astăzi Ziua Limbii Române, onorând astfel poate cea mai importantă moștenire pe care o avem, ca popor, transmite Romanian Global News citând un comunicat al MRP.

Începând cu anul 2013, Ziua Limbii Române se sărbătorește anual, la data de 31 august, potrivit prevederilor Legii nr. 53/2013. Promovarea educației în limba maternă pentru copiii românilor din diaspora și din comunitățile istorice este una dintre prioritățile Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

„În An Centenar, este mai important ca oricând să îmbrățișăm lucrurile care ne unesc, care ne reprezintă pe toți românii, în egală măsură, indiferent de meleagurile unde trăim. Limba română nu doar face parte din identitatea noastră, ea este una cu spiritul neamului nostru. Îi încurajez pe toți conaționalii noștri de pretutindeni să vorbească și să scrie în limba română și să le insufle și copiilor dragostea față de graiul din străbuni. A transmite și a cultiva limba română este o datorie sfântă pe care o avem față de trecut și față de viitor", este mesajul ministrului pentru românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero.

Cu acest prilej, MRP publică astăzi broșura „100 de eseuri pentru 100 de ani, care cuprinde lucrările a 100 de copii români născuți în diaspora sau în comunitățile istorice, participanți la Taberele „ARC-Centenar" din acest an.

La concursul de eseuri au participat 187 de copii, care au pus pe hârtie ce înseamnă pentru ei România și Centenarul Marii Uniri. Câștigătorii vor primi diplome, medalii, memory-stick-uri și brățări, toate personalizate, și vor beneficia de locuri în tabăra ARC, ediția 2019.

În evaluarea lucrărilor s-a ținut cont de originalitatea acestora, valorizându-se inițiativa și disponibilitatea copiilor. Cele mai multe premii pleacă în Republica Moldova, Ucraina și Italia.

În cinstea Zilei Limbii Române, MRP lansează și un material video în care copii români de pe toate meridianele recită poezia „Limba românească" de Gheorghe Sion.

Broșura „100 de eseuri pentru 100 de ani", lista câștigătorilor concursului și materialul video sunt disponibile accesând link-urile de mai jos.

Descarcă Broșura „100 de eseuri pentru 100 de ani"

Clasament 100 de eseuri final

Descarcă video-ul realizat cu ocazia Zilei Limbii Române

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook


Cele mai citite ştiri

Publicitate