Banner

Cum vor fi afectați românii din Marea Britanie în cazul unui Brexit fără accord

Email Imprimare PDF

01_brexitBrexitul, în special în varianta previzibilă a lipsei unui acord între Marea Britanie şi UE, va afecta economia României. Analiştii de pe piata de capital cred că, în primul rând, vor scădea veniturile românilor din Marea Britanie şi, implicit, sumele pe care aceştia le trimit în ţară, transmite Digi24, preluat de Romanian Global News.

Claudiu Cazacu, analist șef Piețe de Capital: "Pentru România, un no-deal Brexit ar însemna până la urmă că mai puțini români și-ar dori să rămână să lucreze în Marea Britanie, iar asta ar însemna mai puține fluxuri care să vină către țară, fluxuri de valută. Și nu numai despre Marea Britanie, ci în general economia europeană ar avea de suferit. Nu la fel de mult ca cea britanică dar totuși ar fi un efect vizibil. Deci ar exista un impact din această perspectivă, dar ar exista și un alt efect. Pentru că partenerii noștri comerciali sunt Germania, Italia dar și Marea Britanie, printre cei importanți și atunci o încetinire acolo s-ar resimți negativ și în economia noastră prin canalele comerciale. Deci nu ar fi un rezultat pozitiv pentru România, cel puțin pe termen scurt și mediu. Ulterior piețele s-ar ajusta probabil."

 

Cele mai citite ştiri

Publicitate