Banner

Lectură cu public a piesei lui Ion Luca Caragiale, „O scrisoare pierdută”, la ICR Londra

Email Imprimare PDF

După o îndelungată absență de pe scena teatrală britanică, cunoscutul dramaturg român Ion Luca Caragiale revine în atenția publicului britanic prin intermediul unui eveniment organizat la sediul Institutului Cultural Român din Londra. În seara zilei de 28 februarie, memorabilele personaje ale piesei „O scrisoare pierdută" vor prinde viață pe scena din Belgrave Square, în cadrul unui spectacol-lectură ce reunește zece actori români stabiliți la Londra: Rodrig Andrișan, Maria Bălășoiu, Andreea David, Magda Dimitrescu, Ioana Goga, Cristinel Hogaș, Olivia Negrean, Beatrice Ragea, Elena Vasilache și Rareș Zimbran, se arată într-un comunicat de presă sosit la redacție, preluat de Romanian Global News.

Pornind de la recenta traducere în limba engleză a piesei, semnată de Paul Stephenson și Laura Neacșu, faimoasa comedie de moravuri, mereu actuală, va fi prezentată unui public de specialitate, în scopul promovării dramaturgiei românești pentru marile scene teatrale din Marea Britanie. Pus în scenă de Leonard Băcică, managerul companiei teatrale britanice Kibo Productions, evenimentul este primul de acest gen la Londra și servește drept proiect de incubație în cadrul căruia piese de teatru românești sunt pregătite pentru o audiență internațională.

Până acum, în seria teatrală a ICR Londra au fost jucate peste cincisprezece spectacole, care s-au bucurat de mare succes de public şi presă. Dintre acestea amintim „Declar pe propria răspundere" de şi cu Alina Şerban; „Batista de nori & Inima de gaz" după Tristan Tzara, în regia lui Cristian Luchian; "Ashes Afar" de Andreea Borţun, în regia lui Bobi Pricop; „Iona" de Marin Sorescu în regia lui Sharon Willems; „De ce fierbe copilul în mămăligă" de Aglaja Veteranyi, regizat de Dana Paraschiv; „Bătăliile Reginei", spectacol bazat pe jurnalele de război ale Reginei Maria şi regizat de Cristian Luchian; „Olimpicii", o producţie a companiei româno-britanice Eye Opening Theatre Company, precum și „Ecaterina Teodoroiu", în regia Lianei Ceterchi.

Pentru mai multe detalii despre programul ICR Londra vă invităm să vizitați www.icr-london.co.uk şi https://www.facebook.com/ICRLondon/.