Banner

„Zilele Creangă” au început la Chișinău și vor continua la Iaşi, Târgu-Neamţ și Pipirig

Email Imprimare PDF

01_zilele_creanga„Zilele Creangă" au început miercuri, 27 februarie, la Chișinău și se vor desfăşura până la 4 martie la Iaşi, Târgu-Neamţ și Pipirig, informează MOLDPRES, preluat de Romanian Global News.

Manifestările au început cu depuneri de flori la bustul lui Ion Creangă de pe Aleea Clasicilor Literaturii Române și au continuat la Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă", unde se desfășoară conferința „15 ani de promovare a scriitorilor basarabeni prin emisiunea „Convorbiri literare" a Studioului Radio Iași".

La Liceul Teoretic "Ion Creangă" din Chișinău a avut loc, de asemenea, Gala Laureaților Festivalului școlar "Ion Creangă cu neamuri".

Joi, 28 februarie, la Institutul de Filologie Română „B. P. Hasdeu" al Academiei de Științe a Moldovei, se vor ține lucrările simpozionului „Ion Creangă – bucuria memoriei", unde vor prezenta comunicări cercetători și scriitori din Republica Moldova și România.

La Iași vor avea loc mai multe evenimente la Muzeul „Bojdeuca lui Ion Creangă", Parcul Copou, Casa de Cultură „Mihai Ursachi".

Ion Creangă s-a născut la 1 martie 1837, în Humuleşti, România. Clasicul literaturii române este cunoscut mai ales datorită operei sale autobiografice „Amintiri din copilărie".

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook