Banner

România Mare în Marșul pentru Viață

Email Imprimare PDF

01_marsul_pentru_viataAsociația Studenți pentru viață rezumă, într-un comunicat de presă, ziua de sâmbătă, 23 martie, în care s-a desfășurat Marșul pentru viață în România și Republica Moldova, apreciind că evenimentul din acest an a arătat că atitudinea pro-viață câștigă inimile a sute de mii de români de pe cele două maluri ale Prutului, scrie www.activenews.ro, preluat de Romanian Global News.

De la an la an, tot mai mulți oameni înțeleg că solidaritatea salvează vieți, că sprijinul pentru femeile în criză de sarcină este ceva firesc și vital pentru o societate care respectă viața, se spune în comunicat, amintind și propunerile lansate cu ocazia acestui marș.

Astfel potrivit organizatorilor, propunerile vizează înființarea de centre de sprijin pentru femeia în criză de sarcină (în SUA, acestea sunt de peste trei ori mai numeroase decât clinicile de avort, în timp ce în România nu avem decât în jur de 10); acordarea, începând din a patra lună de sarcină, a unei indemnizații universale pentru femeia însărcinată și instituirea unei proceduri de adopție care să înceapă din timpul sarcinii, după modelul american și cel britanic.

Publicăm mai jos comunicatul integral:

„23 martie 2019 – Sâmbătă 23 martie, a avut loc în România și Republica Moldova Marșul pentru viață 2019 „Unic din prima secundă". Marșul reprezintă punctul culminat al evenimentelor pro-viață din Luna pentru viață 2019, 1-31 martie, care se desfășoară în peste 600 de orașe și sate din România și din Republica Moldova.

Ce putem face în fața a 1 miliard de avorturi înregistrate în ultimul secol? În fața a 42 de milioane de avorturi care au avut loc în lume în 2018? Sau în fața a peste 23 de milioane de avorturi consemnate în România, din 1958 până în prezent? Să exprimăm adevărul despre viața copilului care urmează să vină pe lume și să sprijinim femeile aflate în criză de sarcină.

Marșul pentru viață din acest an a arătat că atitudinea pro-viață câștigă inimile a sute de mii de români. De la an la an, tot mai mulți oameni înțeleg că solidaritatea salvează vieți, că sprijinul pentru femeile în criză de sarcină este ceva firesc și vital pentru o societate care respectă viața.

„Astăzi, viața câștigă în 600 de orașe din România și din Republica Moldova. Datorită dumneavoastră, suntem azi mii de brațe care se întind spre femeile aflate în criză de sarcină, arătându-le că suntem alături de ele. Datorită dumneavoastră, suntem mii de inimi care bat alături de copiii nenăscuți, purtând în ele dorința de a-i proteja. Datorită dumneavoastră, suntem mii de glasuri care spunem DA, sunt recunoscător pentru darul vieții!" a afirmat Eliza Maria Cloțea, președintă a Asociației Studenți pentru Viață și studentă în anul al V-lea la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila", din București.

Adevărul că fiecare om este unic din momentul concepției și bucuria femeilor care depășesc cu bine o criză de sarcină sunt argumentele care spun că atitudinea și faptele pro-viață sunt viitorul societății.

În București, Marșul a fost organizat de asociația Studenți pentru viață cu sprijinul asociației România pentru viață.

După Marș a avut lor concertul Live for Life și, pe scenă, au rostit discursuri-mărturii persoane publice, persoane care au traversat crize de sarcină, susținători ai valorilor pro-viață. Au cântat Robert Patai, Ioana Picoș, Raluca Blejușcă și Dumitrița Sinița. Au susținut discursuri Eliza-Maria Cloțea, președinta Asociației Studenți pentru viață din București, Alexandra Nadane, președinta asociației România pentru viață, europarlamentarul independent Cătălin Ivan, Monica Radu, o mamă care își crește din scaunul rulant cei trei copii, Claudia Ilinca, voluntar la Asociația Down Plus București, a citit mesajul Georgetei Bucur, președinta asociației, trainerul pro-viață Lavinia Stan, mamă a șase copii, solista Ozana Barabancea, Dorin Popa, kinetoterapeut care lucrează cu copiii cu dizabilități, regizoarea IvonaBoitan și actrița Manuela Hărăbor.

Printre propunerile organizatorilor, se numără:

• înființarea de centre de sprijin pentru femeia în criză de sarcină (în SUA, acestea sunt de peste trei ori mai numeroase decât clinicile de avort, în timp ce în România nu avem decât în jur de 10);

• acordarea, începând din a patra lună de sarcină, a unei indemnizații universale pentru femeia însărcinată;

• instituirea unei proceduri de adopție care să înceapă din timpul sarcinii, după modelul american și cel britanic.

 

Suntem parteneri cu:

Despre noi



Romanian Global News constituie un canal de ştiri preluate, prioritar, din comunităţile româneşti de peste hotare, ştiri care vor fi transmise constant către mass-media din România, Guvern, Parlament, Preşedinţie etc. Acelaşi flux de ştiri îmbogăţit şi cu ştiri din România va fi transmis către  mass-media de expresie românească din  comunităţile româneşti de pretutindeni şi către presa străină . Scopul esenţial al unei asemenea întreprinderi este acela de a aduce realitatea românească de peste hotare în centrul atenţiei publicului larg din România. Astfel, pe lângă ştirile de senzaţie sau cu o anumită încărcătură politică, preluate de cele mai multe ori de mass-media din România, o agenţie de ştiri de acest tip va asigura prezenţa constantă în presa românească a tuturor evenimentelor din cadrul comunităţilor româneşti şi din ţările unde aceste comunitati traiesc. Agenţia se adreseaza mass-media din cadrul comunităţilor româneşti din statele vecine şi din Occident, mass-media străine, mass-media din România, cărora le pune la dispoziţie informaţia pe bază de parteneriat, ambasadelor României, ambasadelor străine din România precum şi altor instituţii interesate. Orice român din afara frontierelor care are ceva de transmis despre activităţile sale sau al comunităţii din care face parte poate fi corespondent al RGNPRESS.

Newsletter



Facebook


Cele mai citite ştiri

Publicitate